Când am auzit cuvintele medicului, am simţit o căldură din vârful capului până în călcâie. Prin picioarele mele simţeam un curent care se mişca încontinuu şi simțeam că încep să se înmoaie. Vedeam tavanul cum se prăbuşeşte peste mine şi toate visele spulberate. Strigam în mintea mea cât puteam de tare: Doamne, ai milă de noi şi nu ne lăsa în bunătatea Ta să ne pierdem credința!
Atunci Magda l-a întrebat dacă nu cumva ea a avut dreptate când a spus că trei săptămâni este un timp prea îndelungat. Răspunsul a fost că acele celule de cancer erau deja acolo de dimensiuni microscopice, iar analizele făcute la acea vreme nu au revelat nimic.
M-am ridicat de pe scaun pentru că simţeam nevoia să plec din birou. Magda, când m-a văzut a întrebat:
− Iubitule, unde pleci?
− Merg până la toaletă, iubita mea, am spus eu. Când am găsit o toaletă am intrat și m-am încuiat;
am deschis robinetul de la chiuvetă și am lăsat să curgă
apa.
În disperarea mea m-am prăbuşit în plâns şi Îi spuneam lui Dumnezeu aceste cuvinte:
„Tu ştii, Doamne, că Te iubesc şi am lăsat totul în mâna Ta. Dar îmi dai impresia că Tu ai uitat de noi. Unde eşti, Doamne? Văd că nu intervii. Oh, nu-mi deschizi ochii să Te văd, Doamne? Arată-mi faţa Ta. Oare ai uitat că opt ani de zile am alergat fără cârtire şi fără murmur acolo unde m-ai trimis? Ai uitat că am fost pâine pentru cel flămând, picior pentru cel olog, ochi pentru cel orb? Oare să nu-Ți aminteşti toate aceste lucruri? Unde eşti acum, pentru că nu Te văd.
Mă îndrept spre un mare necunoscut; merg, dar nu văd ochii mei unde păşesc. Oh, de-aş putea vedea prin ochii Tăi, aş înţelege bine încotro mă îndrept. Strig către Tine şi am impresia că nu mă asculţi. Oh, Doamne, ajută-mi necredinţei mele. Ai milă de noi! Doamne, eu ştiu că mâna Ta a fost până acum ca protecție în jurul gâtului Magdei şi nu ai permis cancerului să coboare în corpul ei. Când Tu Ți-ai luat mâna, cancerul a coborât în corpul ei. Dar asta nu s-a întâmplat pentru că ai pierdut controlul situației. Știu că Tu ai totul în stăpânire, Doamne.
Atât Îţi cer acum: dă-mi putere să nu îngenunchez în faţa acestei boli, ci să îngenunchez cu bucurie în faţa Ta. Căci Tu eşti cel mai mare. Ești mai puternic decât boala. Spune doar un cuvânt şi cancerul va dispărea, pentru că boala va asculta de glasul Tău, Doamne. Ajută-mă, Te rog, să pot fi o încurajare pentru Magda.“
Cu drag, Daniel Popescu