Un prieten adevarat stie ce iubesti tu cel mai mult. El va cauta sa împlineasca în tine dorinta dorita de tine si mai ales, atunci când tu nu mai poti si esti cazut, el te va ridica. Un prieten adevarat te vede si-atunci când bat valuri în cortul tau si esti gata sa te scufunzi, si fiindca te iubeste nu îi este greu sa-ti întinda un colac si-o mâna de ajutor. Pentru ca un prieten adevarat îti vorbeste prin fapte. La teorie majoritatea suntem buni, dar faptele ne darâma pe multi dintre noi. Te vede si atunci când tu te îndrepti pe un drum strain si fiindca te iubeste oricând îti va spune adevarul în fata, chiar cu riscul de-a te pierde ca si prieten. Si ultimul lucru care este cel mai important: 
”Prietenul adevarat iubeste oricând si în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbe 17:17)

Eu am vazut cu adevarat câti prieteni am în jurul meu. I-am vazut pe cei care ma iubesc, si care sunt cei ce ma iubesc cu adevarat! 
Par cunoscute cuvintele mele? Esti mult binecuvântat suflet drag daca ai un astfel de prieten. Pretuieste-l si tine-l pe lânga tine caci în el sunt mari valori.

Va doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat!

Cu drag,
Daniel Popescu